Preadolescenţa - criză sau perioadă normală de dezvoltare
Preadolescenţa este o perioadă de transformări pe plan social, fizic şi psihic.
Transformările fizice, sunt adesea foarte brutale şi adolescenţii le trăiesc ca pe o mare metamorfoză şi pot determina sentimente de jenă, timiditate, refuzul comunicării etc. Deosebit de importantă este relaţia pe care adolescentul o are cu propriul său corp aflat în transformare. Legat de acest aspect, asistăm la preocupări deosebite în ceea ce priveşte machiajul, aranjarea părului şi îmbrăcămintea. Emoţiile se manifestă cu un mare dinamism, au loc treceri bruşte de la stări de fericire la stări de descurajare sau deprimare, de la sentimentul de putere la cel de îndoială, de scădere a stimei faţă de sine, iar pentru a face faţă acestor emoţii, adolescenţii dezvoltă reacţii de agresivitate şi de opoziţie faţă de tot ceea ce înseamnă autoritate (părinţi, profesori, instituţii).
Sub aspect temporal, preadolescenţa, este perioada de vârstă situată între copilărie, pe care o continuă, şi vârsta adultă pe care încearcă să o atingă, respectiv între 12/13 ani şi 18/20 de ani (aceasta este relativă, deoarece atât apariţia cât şi durata adolescenţei variază in funcţie de sex, rasă, condiţii geografice şi mediul social–economic). Preadolescenţa este o etapă de restructurare afectivă şi intelectuală a personalităţii, descrisă ca o perioadă ingrată, dificilă atât pentru adolescenţi cât şi pentru cei care se află în contact cu ei.
Pe plan psihologic ea este marcată în principal de următoarele trăsături:
• căutarea identităţii de sine; • căutarea unui set personal de valori; • achiziţia abilitaţilor necesare pentru o bună interacţiune socială în special cu covârstnicii; • câştigarea independenţei emoţionale faţă de părinţi; • nevoia de a experimenta o varietate de comportamente, atitudini şi activităţi.Preadolescenţa este o etepă extrem de dinamică şi contradictorie, în care poate să înceapă să se manifeste sentimente ambivalente: regretul pentru beneficiile copilăriei, dorinţa de independenţă şi totodată teama de asumarea responsabilităţii. Este o perioadă suprasolicitantă pentru toţi adolescenţii, cu atât mai mult pentru cei care au anumite predispoziţii spre devianţă şi delincvenţă.
Specialiştii consideră că principalele temeri ale preadolescenţilor sunt: • teama de a nu fi luat în seamă, de a fi considerat încă prea mic, de a nu fi suficient apreciat - pentru diminuarea acestora se sugerează încredinţarea unor responsabilităţi, sprijinirea iniţiativelor şi ascultarea de către părinţi a opiniilor adolescentului; • teama de a nu fi înţeles, de a fi ridiculizat, marginalizat, repezit - se sugerează susţinerea unor dialoguri deschise, sincere, cu confidenţe reciproce - comunicarea reală cu adolescentul; • teama de a nu fi pedepsit pentru că nu a răspuns exigenţelor adultului - se sugerează un comportament plin de tact, răbdare din partea părinţilor, iar pedepsele să fie făcute doar în cazul abaterilor repetate şi majore de la reguli stabilite de comun acord; • teama de a nu se cunoaşte prea bine, de a nu şti încă cine este, aceasta putând determina fie subaprecierea, fie supraaprecierea - în aceste cazuri se sugerează consultarea unui specialist - consilier psihologic - pentru evaluarea capacităţilor şi asistarea procesului de autocunoaştere, important fiind ca părinţii să nu-şi impună propriile dorinţe cu orice preţ, mai ales dacă acestea nu coincid cu aptitudinile şi interesele adolescentului; • teama de banal, obişnuit, tradiţional - în acest caz fiind recomandată stimularea, antrenarea şi educarea creativităţii prin încurajarea şi descoperirea pasiunilor.
Problema principală a adolescenţei este căutarea identităţii: - între 11-13 ani, căutarea de sine (conflict puberal); - între 14-16 ani afirmarea de sine (conflict de afirmare); - între 17-20 de ani conflicte de rol şi statut, acum organizându-se subidentitatea profesională; - în perioada 20-24 ani conflicte de integrare socio-profesională.
Imaginea corporală este o componentă importantă a identităţii de sine, fără de care nu se poate realiza identificarea.
Identitatea sexuală se dezvolta discret, influenţată intens de modelele parentale. In cazul fetelor, situaţia este mai complicată, deoarece există o discrepanţa între modelele feminine tradiţionale, de tranziţie şi moderne. Fetele cu identificare feminină tradiţională pot trăi conflicte de rol. Există tot mai multe tinere care se identifică antifeminin, dar şi adolescente pregnant feminine, care se simt atrase de roluri tradiţional masculine (valorizate de societatea modernă).
Ieşirea din conformismul infantil echivalează cu câştigarea independenţei, un alt aspect important al acestei perioade.
Independenţa de mentalitate (valori) este prima care se dobândeşte, manifestându-se prin opoziţie faţă de rutină, deprinderi, mediocritate.
Independenţa emoţională este dificil de dobândit mai ales în cazul fetelor.
Dependenţa material-economică devine greu de suportat. Independenţa material-economică se conturează şi se integrează ca aspiraţie la identificarea vocaţională spre o profesie şi alimentează proiectele de viitor ale tinerilor.
Identificarea vocaţională se manifestă la puberi mai mult ca o descoperire de aptitudini, capacităţi şi abilităţi.
Interesele profesionale sunt relativ neclare până la 14 ani şi se concentrează mai mult pe aspectele romantice ale profesiunilor. De la 14 ani, orientarea profesionala devine mai presantă.
Interesele şi alegerea profesională trec prin 3 stadii: - până la 11 ani - stadiul fantezist; - 11 - 16 ani - planuri de alegere bazate pe interese; - după 16 ani - etapa realistă.
Maturizarea biologică, intelectuală şi cea morală nu se realizează concomitent. Se remarcă o tendinţă de coborâre a vârstei de maturizare sexuală şi o mai timpurie maturizare socială. Tinerii aflaţi în această situaţie se simt singuri şi izolaţi. Ei sunt încărcaţi de anxietate şi în acelaşi timp de culpabilitate.
Afectivitatea este în curs de maturizare. In perioada de pubertate relaţiile fete-băieţi sunt distante, în adolescenţă sunt mai puţin distanţate, iar în adolescenţa prelungită, acestea devin mai relaxate.
Activitatea intelectuală, după vârsta de 10-11 ani, este complexă, perioada fiind caracterizată de modificarea structurală prin construcţia aparaturii logico-formale şi reactivarea curiozităţii.
Preadolescenţa nu este nici prin natura, nici prin factorii ei constituenţi o perioadă de criză, dar, în lipsa unor influenţe educative pozitive, ar putea deveni o perioadă de criză. Preadolescentul, asemeni copilului este, de fapt, oglinda familiei.